spotlight

În 2019, Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii din București are loc în perioada 18-21 aprilie, pe Calea Victoriei (între Ateneul Român și Piața Națiunilor Unite). Festivalul de anul acesta marchează două evenimente majore ale anului: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București, care se vor reflecta în tema ediției, intitulată: EuropeLights.

La fel ca în anii anteriori, traseul principal al Festivalului Internațional al Luminii –Spotlight este Calea Victoriei, completat de spațiile din Strada Lipscani și din Piața Universității, care vor găzdui instalații interactive, sesiuni de video-mapping și multe altele, timp de patru zile, începând cu ora 20:00 și până la miezul nopții.

Lista lucrărilor prezentate în cadrul Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight:

Abstract 

Artist: Collectif Coin (FR)

Loc: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Pornind de la ideea că trecerea timpului este o iluzie, cei de la Collectif Coin au imaginat un nou stil de reprezentare vizuală: Abstract, o matrice de triunghiuri, în care fiecare se mișcă de-a lungul axei sale verticale. Într-o buclă de 20 de minute, care combină lumina, sunetul și mișcarea, Abstract își dezvăluie sursa de inspirație: relativitatea. 

WAVE-FIELD

Artist: L4 Studio & Wireframe Studio (CA)

Loc: Muzeul Național de Artă al României

Wave-Field oferă tuturor privitorilor posibilitatea de a interveni participativ asupra spațiului urban. Balansoarul încurajează dezvoltarea relațiilor dintre oameni și consolidează relațiile dintre prieteni și membrii unei familii. Balansoarele Wave-Field sunt luminoase și muzicale, fiecare având propriul temperament și vocabular muzical. 

microCOSMOS 

Artist: Ygreq Interactive (RO)

Loc: Parcul Bisericii Kretzulescu

Lucrarea este inspirată din fascinația pentru astre ca generatoare de lumină și își propune să cuprindă un fragment din Univers, un obiect care ziua reflectă lumina soarelui, iar noaptea devine sursă de lumină. Titlul are dublă valență, descriind pe de o parte un Cosmos în miniatură, iar pe de altă parte invitând la o privire microscopică asupra lumii interioare a omului. Astfel, interacțiunea particulelor din interiorul structurii oglindește, la nivel simbolic, felul în care particulele de electricitate călătoresc și interacționează în rețeaua neuronală umană.

A SKY FOR ALL 

Artist: Livia Zaharia (RO)

Loc: Biserica Kretzulescu

Instalația A Sky for All este realizată de Livia Zaharia, absolventă a Facultăţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. Ideea de bază a proiectului este cea a unităţii – sub același cer – indiferent de posibilele divergenţe. Acesta este proiectul câștigător în urma apelului de proiecte pentru tineri artiști „Europa digitală. Europa viitorului”, lansat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul ediției a V-a a Festivalului Spotlight.

ABYSS  

Artist: Nicolas Paolozzi / Module (FR)

Loc: Piața Revoluției – Memorialul Renașterii

Abyss este o creatură mistică venită din adâncurile lumii. Lumina și structura ei rafinată sunt alcătuite din patru linii principale, conectate printr-o rețea minuțioasă de cabluri. Nicolas Paolozzi privește spațiul ca pe un ansamblu de interacțiuni, care evoluează în timp. Module oferă o experiență unică și imersivă a realității prin designul arhitecturii hibride.

STRATUM 

Artist: Chevalvert Studio & Mirage Festival (FR)

Loc: Piața Revoluției – Ansamblul Monumental „Iuliu Maniu”

Stratum este o instalație interactivă ce permite influențarea spațiului printr-un singur gest și crearea unei geografii a mișcării. Gestul este detectat prin leap motion, ce transmite informația mai departe. Interacțiunea este posibilă pentru o singură persoană o dată, dar declanșează lumini și sunete care îi fac părtași și pe ceilalți spectatori.

DISCOBALLS 

Artist: 360 Revolution (RO)

Loc: Magazinul Muzica

Trei instalații discoball sunt amplasate într-o secvență paralelă cu Calea Victoriei, proiectând spoturi luminoase pe toate clădirile din zonă și rotindu-se, pe muzică, într-o dinamică ce invită la petrecere. 

Dancing stars este un proiect conceput în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, care include jocuri de lumini în tematica ediției de anul acesta a festivalului – EuropeLights.

WHEEL OF TIME 

Artist: Les Ateliers Nomad (RO)

Loc: Hotel Novotel & Palatul Telefoanelor

Prin Wheel of Time, privitorii pot naviga vizual atât prin zi și noapte, cât și prin anotimpurile anului, cu ajutorul unei cârme interactive plasate în fața clădirilor care găzduiesc proiecția. Tranzițiile și animațiile sunt controlate în timp real de către privitori, rezultatul fiind compoziții reale și abstracte care urmăresc pulsul naturii.

URBAN PINBALL 

Artist: Mindscape Studio (RO)

Loc: Teatrul Odeon

Această instalație multimedia este inspirată din celebrul joc arcade numit Pinball. Lucrarea este controlată de doi „jucători”, care trebuie să interacționeze unul cu altul și împreună să animeze fațada Teatrului Odeon prin apăsarea a trei butoane luminoase. Urban Pinball este un joc la dublu care stimulează dialogul și coordonarea între cele două persoane.

LIGHTPONG 

Artist: CINETIC (RO)

Loc: Cercul Militar Național

Lightpong are ca punct de plecare jocul pe calculator PONG, faimos în anii ’70. Scopul este acela de a transforma mecanismele vechiului joc într-o experiență interactivă. Poate fi jucat de doi jucători, care controlează paletele cu o sursă luminoasă – lanterna telefonului, brelocurile luminoase sau brichetele. Jucătorul care obține primul cinci puncte este declarat câștigător, iar jocul se reia.

GRAND LIGHTS BOULEVARD 

Artist: 360 Revolution (RO)

Loc: Grand Hôtel du Boulevard

Grand Hôtel du Boulevard este pus în valoare prin jocuri de lumini. Pe clădirea hotelului, care datează din 1871, logo-ul festivalului Spotlight prinde viață, îmbinând trecutul cu prezentul și amintindu-ne de legăturile strânse cu Europa, care se regăsesc în tema de anul acesta: EuropeLights.

PAVILION

Artist: Sébastien Lefèvre (FR)

Loc: Piața Universității

Pavilion este o structură deschisă – luminoasă și sonoră – care permite accesul publicului în interiorul său. Este un spațiu viu și primitor, o împletire de fire luminoase, suspendate în aer, ca un frunziș de lumini. Instalația, lejeră și dinamică, este cufundată în universul sonor compus special de Yes Soeur.

BeeHive

Artist: One Night Gallery & Mișu Cojocaru (RO)

Loc: Blocul Rosenthal

Pe fațada clădirii, care poate fi asemănată cu structura unui stup, autorii lucrării au creat un centru de lumină, folosindu-se de jocurile și reflexiile fagurelui și ale mierii, peste care sunt suprapuse albinele.

TENSEGRITY  

Artist: Aérosculpture / Jean-Pierre David & Christian Thellier (FR)

Loc: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Șase tuburi fluorescente de cinci metri lungime plutesc în aer, într-un echilibru tensionat. Pentru această lucrare, Jean-Pierre David revizitează principiul tensegrității, în timp ce Christian Thellier reinterpretează digital ezitările electronice ale tubului fluorescent, amândoi relatând, fiecare în felul său, istoria neonului.

LUMINUITS 

Artist: La Camaraderie (FR/CA)

Loc: Calea Victoriei 15

O instalație misterioasă și participativă, care devine vizibilă grație luminii declanșate de către participanți. Luminuits sunt personaje timide și discrete, cărora nu le place să atragă atenția. Totuși, există o modalitatea de a le face să apară, și anume luminându-le cu blițul aparatului de fotografiat. 

INTRUDE 

Artist: Parer Studio (AU)

Loc: Calea Victoriei, intersecție cu Str. Lipscani

Australia, țara natală a Amandei Parer, se confruntă cu o invazie de iepuri, care au devenit o pacoste pentru locuitori. Lucrarea creată de artista australiană este inspirată de această situație problematică, dar și de contrastul cu imaginea idilică a acestei creaturi, mai ales pentru copii. În mod intenționat, Intrude evocă această imagine drăgălașă a iepurelui și recurge la umorul vizual pentru a invita publicul să ia în serios mesajul ecologic al lucrării. 

WISH BLOW  

Artist: LNLO (FR)

Loc: Banca Națională a României

Închide ochii, pune-ți o dorință… și suflă cu toată puterea! Cu cât sufli mai tare, cu atât cresc șansele să ți se împlinească visele. Ai suficientă forță pentru a lumina toate cele 24 de sfere colorate? LNLO crede în puterea magică a gândirii pozitive: dacă îți pui o dorință, ea se poate împlini. Wish Blow simbolizează puterea speranțelor și a dorințelor noastre și a fost prezentată pentru prima dată la Fête des Lumières – Lyon, în 2018.

BRÂNCUȘI

Artist: Mindscape Studio (RO)

Loc: Palatul CEC

Lucrarea este o interpretare a operei celebrului artist român. Având la bază trei materiale – piatră, lemn și metal –, proiecția realizată de Mindscape Studio – câștigătorii concursului de video mapping de la ediția precedentă Spotlight – ilustrează în mod abstract procesul de transformare a materialului din stare brută în operă de artă, totul în prezența luminii creatoare a artistului.

Absorbed by Light   

Artist: Gali May Lucas (UK)

Loc: Muzeul Național de Istorie a României

Care sunt efectele smartphone-ului asupra utilizatorilor săi? Puteți afla luând loc lângă personajele așezate pe bancă. Cum vă simți? Personajele din Absorbed by Light sunt concepute de artista britanică Gali May Lucas și realizate de sculptorul Karoline Hinz, stabilită la Berlin.

Lighting Europe 

Artist: MotionLab (RO)

Loc: Palatul Loteriei Române

Proiectul Lighting Europe privește atât diversitatea, cât și similitudinile culturale la nivelul țărilor europene. Spațiul virtual deschide un univers fantastic, plin de conexiuni între diverse domenii și teme: poezie, proză, teatru, emoții, culori, muzică, desen, filosofie… traversate, toate, de magie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *