Pentru România, pictura murală e deopotrivă reprezentativă și selectivă. Arta bisericească de mare valoare, prezentă în interioarele bisericilor Olteniei și Munteniei dar, mai ales, în exterioarele minunatelor biserici ale Bucovinei, deci în picturi murale de mare valoare, asociate icoanelor unde Transilvania excelează, a oferit artiștilor perioadei moderne un reper și o provocare. Nu toți marii pictori au avut curajul de a creea murale. Nu era o problemă de tehnică, ci mai degrabă una de viziune. Un ulei pe pânză putea fi și a fost plimbat prin lume, o murală trebuia să aducă lumea la ea.

Cînd, în 1968, s-a apucat de muralele de la Iași, Sabin Bălașa era încă tânăr, avea 36 de ani, nici nu era treaba lui, pur și simplu a înlocuit un artist care, după ce luase banii pentru lucrările de la Universitatea ieșeană, plecase în străinătate și uitase să se întoarcă. Sabin a făcut un fel de voluntariat, s-au făcut cheltuieli cu materialele, dar drepturi de autor pentru muralele din Sala Pașilor Pierduți n-a primit niciodată. A avut un imens avantaj – a pictat ce-a vrut el, erau și ani mai buni la începutul perioadei Ceaușescu, și nici nu putea să-i dea indicații cineva care nu-l plătea.

Muralele lui Sabin BălașaPrin 69-70, fiind student și redactor șef adjunct la revista studenţească Alma Mater, publicaţie care i-a reprodus primele murale, l-am cunoscut pe Sabin și am înțeles repede ceva ce alții nu înțeleg nici azi – că e nemuritor. M-am bucurat de prietenia lui și, deși i-am condus trecătorul trup la Eternitatea din Iași, știu că nemurirea lui nu e doar o metaforă. Cine nu crede, să pătrundă în Sala Pașilor Pierduți! Sabin Bălașa a creat seria muralelor de la Universitatea Al. I Cuza Iași, apreciată pe bună dreptate, ca fiind o Capela Sixtină a culturii române, are murale la ASE București, Universitatea Galați, la Hotelul Radisson București, la Avicola Bacău și chiar – asta e istoria! – în locuința de la Snagov a lui Irinel Columbeanu, personaj care, dacă nu va mai avea nimic, va avea ceva ce nu mai are nimeni – un ansamblu mural creat de Sabin Bălașa.

Existența acestor murale mi-a sugerat un articol pe care l-am scris când Sabin împlinea 75 de ani. Ne răsfățam uriașe nopți, știind că suntem nemuritori, el amintindu-și ce făcuse cu 6000 de ani în urmă, pentru mine, fiind mai tinerel, amintirile nu treceau de 2500 de ani, joc în care mai intră uneori Matei, feciorul său mai mare, cu care am găsit inima Iașiului bătând atunci cînd profanii credeau că trece un tramvai spre Sărărie, adică doar spre Târgu Cucului de unde cobora în Tătărași sau se ducea la Podul Roș, că Sărăria nu mai avea minunatul tramvai din studenția mea. Mi se pare că textul de atunci se potrivește și acum.

text de Constantin Dumitru

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *