Eurovision România-Șase piese s-au calificat din prima semifinală

Army Of Love – Bella Santiago, Destin – Trooper, Skyscraper – Teodora Dinu, We Are The Ones – Claudiu Mirea și Without You (Sin Ti) – Dya & Lucian Colareza sunt primele piese calificate de juriu în finala Selecței Naționale.

La finalul show-ului organizat pe scena Sălii Polivalente din Iași, juriul național a anunţat, în direct la TVR 1, TVR MOLDOVA, TVR Internaţional, TVR HD şi online pe TVR+, cele cinci piese pe care le-a calificat în următoarea etapă a concursului.

Alături de acestea, publicul a trimis în finală și piesa Underground, interpretată de Vaida.

Show-ul, prezentat de Aurelian Temișan și Ilinca Avram, a fost deschis de trupa The Sky Dance Company, marcând, printr-o coregrafie specială, a 20-a participare a României la Eurovision.

Seara a continuat cu interpretarea pieselor din concurs: Destin – Trooper, The Call: Dynasty Of Love – Berniceya, Rock This Way – Ommieh & Anakrisez, Skyscraper – Teodora Dinu, Without You (Sin Ti) – Dya & Lucian Colareza, Weight Of The World – Nicola, The Way It Goes – Steam, Underground – Vaida, We Are The Ones – Claudiu Mirea, Song Of My Heart –  The Four și Army Of Love – Bella Santiago.

Spectacolul s-a încheiat cu recitalul Iulianei Beregoi, un adevărat fenomen în rândul adolescenților din România și din străinătate.

Eurovision România continuă la Arad, pe 10 februarie, în decorul de la Sala Sporturilor „Victoria”. Finala Națională va avea loc pe 17 februarie 2019, la București. Toate piesele calificate în semifinale sunt încărcate pe site-ul dedicat, eurovision.tvr.ro, unde pot fi accesate şi alte detalii privind Selecția Națională.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *