Home EXTERNE „Fabrică de copii”, destructurată în Grecia. Zeci de arestări în dosarul în care sunt implicate mame surogat dar și acuzații de trafic de persoane, exploatare și adopții

„Fabrică de copii”, destructurată în Grecia. Zeci de arestări în dosarul în care sunt implicate mame surogat dar și acuzații de trafic de persoane, exploatare și adopții

by YetDFssHEvx
0 comment

Un scandal care implică o rețea criminală de mare amploare cu mame surogat, trafic de persoane, exploatare și adopții zguduie zilele acestea Grecia. În urmă cu patru zile, s-au făcut arestări pe insula Creta, iar acum a devenit clar că și bulgăroaice au fost implicate în afacere, ca victime, transmite publicația SEGA. Din cauza acestui scandal și-a dat demisia președintele Autorității Naționale pentru Reproducere Asistată, Nikos Vrahnis. El a fost concediat pentru că este responsabil cu supravegherea și acordarea licențelor în domeniu.

În vizor este o clinică de medicină reproductivă în orașul Chania, condusă de un ginecolog în vârstă de 73 de ani, medic respectat în țară. Și alți medici din spital au fost puși sub acuzare. Unitatea medicală este suspectată că a acționat ca și acoperire pentru o rețea de adopții ilegale. Sute de cazuri de colectare de ovocite și fraude cu transplanturi in vitro sunt investigate. Se crede că „fabrica de bebeluși” funcționează de ani de zile.

Poliția locală susține că au fost exploatate femei sărace, majoritatea străine – din Moldova, Ucraina, Georgia, România și Bulgaria. Cât au durat procedurile, femeile au locuit în case sub supraveghere, nu aveau voie să iasă decât la supermarket și pentru controale medicale la clinică. Banii plătiți acestora erau cuprinși între 300 și 600 de euro, în timp ce profitul pentru organizatorii activității obținut dintr-un program de maternitate surogat a variat între 70.000 și 100.000 de euro.

You may also like

Leave a Comment

© 2023 – 7News