Comisarii de la Protecţia Consumatorului au făcut controale la mai multe magazine aparţinând lanţului de magazine Mega Image şi au dat amenzi în valoare de 900.000 de lei, după ce au găsit fructe şi legume stricate, produse expirate, gheaţă în exces pe unele produse, mizerie în frigidere. 11 magazine au fost închise până la remedierea deficienţelor găsite de inspectori. În perioada 7-8 august, Comisariatul Regional pentru Proteţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov a verificat mai multe magazine aparţinând retailerului SC Mega Image SRL.
Echipele de comisari au controlat 64 de locaţii, din regiune, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat 90 de amenzi în valoare de 900.000 lei şi au dat 12 avertismente. De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorului au decis oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor în 11 locaţii, oprirea definitivă de la comercializare a peste 750 kg de produse alimentare, în valoare de peste 45.000 lei şi au propus încetarea practicilor comerciale înşelătoare, pentru 4 locaţii.
Principalele abateri constatate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au fost: comercializarea unor produse fără a avea etichetă cu data deschiderii; comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; nerespectarea temperaturii de păstrare pentru produse alimentare; neconcordanţe între preţul produselor afişat la raft şi cel de la casa de marcat; condiţii igienice precare pentru depozitarea produselor alimentare; comercializarea unor produse fără a avea menţionate, pe etichetă, informaţiile în limba română; comercializarea unor pproduse congelate cu acumulări de gheaţă în exces; nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor finite calde; neafişarea preţului produselor, la locul de comercializare; comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, inclusiv a unor preparate finite, din zona gastro.
”Când vorbim de dublu standard la nivel european, nu ar trebui să facem referire numai la produse. Consumatorul român nu este tratat la fel ca cel din ţările în care unii operatori economici îşi au originile. Dacă cei de acasă merită ce este mai bun, pare că cei de peste hotare, din România, pot fi trataţi altfel şi, credem noi, cu mai puţin respect. Aceşti giganţi financiari ar trebui să citească povestea lui Cuza, cu ocaua mică şi ocaua mare. Poate, în ghidul de bune practici pe care marii retaileri refuză să-l semneze, ar trebui introdusă şi povestea de mai sus”, a transmis Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.